Proteze dentare

Protezele dentare sunt lucrări protetice mobile pentru suplinirea dinţilor lipsă.

Tratamente protetice dentare Cluj

Protetica dentară este o ramură a stomatologiei care oferă soluții de înlocuire (protezare) a substanței dentare pierdute parțial de exemplu prin carii avansate și fracturi dentare, sau chiar pierdute total prin extracții. Lucrările protetice pot fi fixe, atunci când mai există dinți de legătură astfel încât să se poată realiza lucrări ce vor fi cimentate pe dinții vecini spațiului edentat, sau mobile, respectiv protezele dentare. Aceste lucrări sunt realizate în laboratorul de tehnică dentară și necesită mai multe etape până la finalizarea lor. Materialele utilizate sunt diverse, în funcție de indicația terapeutică, dar și de dorințele pacientului: lucrări de metal, metalo-compozite, metalo-ceramice, ceramică pe zirconiu sau chiar integral ceramice.

Dl dr. Balog Anton fiind specialist în protetică dentară va poate realiza tratamentul protetic cu maximă rigurozitate.


proteze dentare Cluj

În cabinetul nostru Dentosan Med putem realiza o gamă largă de lucrări protetice fixe și mobilizabile:
  • Fațele ceramice;
  • Lucrări protetice integral ceramice – zirconiu;
  • Coroane integral ceramice, tehnică Empress, InCeram, Ceramică Feldspatică;
  • Lucrări protetice metalo-ceramice – cu prag ceramic;
  • Lucrări protetice pe implante;
  • Proteze scheletate – cu sisteme speciale;
  • Proteze mobile.

Cele două deziderate majore ale unei lucrări protetice sunt:

  • estetică deosebită a lucrărilor protetice realizate este preocuparea principală a medicului dr. Balog Anton specialist în protetică dentară;
  • sănătatea parodonțiului marginal respectiv a gingiei de lângă lucrarea protetică;
  • în cabinetul nostru Dentosan Med prepararea dinților se face respectând criteriile de preparare specific pentru fiecare tip de lucrare, iar lucrările protetice provizorii realizate în cabinet sau în laborator sunt obligatorii.

Numai șlefuirea specială și particulară a dinților asigură sănătatea parodonțiului, coroanele dentare realizate de către noi având o limită precisă, fără invadarea țesutului parodontal, cu respectarea zonei de emergenta a dintelui.



  • Ce sunt protezele dentare?
  • Din ce sunt confecționate protezele dentare?
Ce sunt protezele dentare?
Protezele dentare sunt lucrări protetice care au ca scop înlocuirea dinților pierduți. Sunt lucrări personalizate, nu există proteză standard.  Chiar dacă protezele ne duc cu gândul la cele totale, ele sunt de diferite dimensiuni – pot fi parțiale sau chiar unidentare.
Din ce sunt confecționate protezele dentare?

Cât despre materialele din care sunt confecționate, garniturile (dinții de pe proteză) pot fi realizate din plastic sau porțelan. În cazul celor din plastic, prețul dictează calitatea. În ce le privește pe cele din porțelan, se pot fisura sau chiar sparge dacă le scăpați și sunt o idee mai grele decât cele din plastic.


logo Dentosan Med - clinica stomatologica, WEB

Clinică stomatologică în Cluj-Napoca, înființată în 2003 de către dr. Anton Balog și dr. Cristiana Balog. Clinica oferă tratamente dentare complete la cele mai înalte standarde.

Operated by Dental Marketing. Toate drepturile rezervate.

ro_RORO